Millionaire Girls este studioul de videochat din Botoșani unde munca și timpul tău sunt recompensate la superlativ!
Este extrem de bine poziționat, iar accesul se poate face foarte ușor prin intermediul mijloacelor de transport în comun sau a mașinilor personale.
Managementul este extrem de implicat în dezvoltarea și în menținerea echipei, ocupându-se individual de fiecare model nou venit în echipa noastră.
Aprecierea, stimularea financiară, libertatea, precum și încrederea deplină oferite modelelor de videochat le ajută pe acestea din urmă să obțină performanțe înalte și independența financiară mult visată.
Interesul tău este interesul nostru!
Funcționăm și ne comportăm ca o echipă! Puterea crește dacă suntem uniți și dacă ne sprijinim reciproc!
Dacă ajungi să fii model videochat Botoșani în cadrul Millionaire Girls Studio, deja ești cu un pas înaintea celorlalți!
Deja ești mai aproape de formarea unei cariere de succes!
Studioul de videochat Millionaire Girls
îți oferă posibilitatea independenței financiare într-un studio elegant, dotat cu echipamente tehnice performante și ai sprijinul unei echipe profesioniste în videochat!
Ești tânără, entuziastă, ambițioasă și îți dorești mai mult de la viață?
Îți oferim oportunitatea unui job care nu te îngrădește, în care înveți abilități și tactici de comunicare ce îți vor fi de folos toată viața. Vei cunoaște oameni care îți vor deveni prieteni și nu te vei simți niciodată singură.
De la începutul colaborării cu Millionaire Girls Studio vei fi plăcut surprinsă de faptul că îți vom pune la dispoziție tot ceea ce este necesar pentru o carieră profesională de succes în videochat.
Ce îți oferim
Avantaje Millionaire Girls Studio
Te așteptăm la Millionaire Girls Studio situat în Botoșani, pentru a te bucura de un studio de videochat elegant și de a beneficia de schimbarea de care ai nevoie!
Toate modelele noastre de videochat cred că Millionaire Girls Studio este cel mai bun studio de videochat din Botoșani pentru un simplu motiv: câștigă aici foarte mulți bani în fiecare zi în condiții de muncă elegante și discrete! 🤑
Comisioane începând cu 55%!
Alături de noi poți ajunge un model de top în industrie!
Vrei siguranță și stabilitate? 🤍
Millionaire Girls Studio angajează modele cu sau fără experiență, cu vârsta cuprinsă între 18 – 50 ani. Te-ai săturat și tu de anunțurile mincinoase? Atunci ești ca noi și te așteptăm la un interviu să îți dovedim că ceea ce noi spunem este adevărat.
Beneficiezi de suportul necesar! 🤍
Știm că succesul în VIDEOCHAT poate fi asigurat doar prin investiția continuă în dotări tehnice. Suntem la curent cu cerințele site-urilor partenere în ceea ce privește calitatea luminilor, a calculatoarelor și a internetului.
Training modele videochat! 🤍
Angajarea la Millionaire Girls Studio e mai ușoară ca oricând!
Urmează și tu 5 pași simpli:
Testimoniale
Află ce spun colegele noastre!
Întrebări și răspunsuri
Uită-te mai jos la cele mai frecvente întrebări pe care le primim fiindcă s-ar putea să avem deja răspunsul pe care-l cauți!
Ce înseamnă, de fapt, videochat?
Trebuie să dau o probă practică la interviu?
Hai să fim serioși. Nu suntem Apaca! Nici fabrică, nici atelier de producție, deci prin urmare, nu. Interviul se va desfășura cu specialista noastră în resurse umane unde vei discuta despre condițiile de colaborare, detaliile financiare și ți se va răspunde la întrebările pe care le ai. Dacă vom ajunge la un numitor comun, vom semna actele și vom începe colaborarea.
Cât pot câștiga și cum voi fi plătită?
Oferim un comision flexibil, în funcție de performanțele tale, cuprins între 55% și 75%. Plata se face în lei, la cursul de schimb al zilei în care se efectuează plata.
Nu sunt o persoană tehnică. Cum aș putea să mă descurc online?
Ai în spatele tău echipa Millionaire Girls Studio, care te va ajuta să depășești orice încurcătură de natură tehnică. Nu ai de ce să îți faci griji, atâta timp cât ai voință, poți ajunge în scurt timp un model legendar. Trainerii noștri te vor îndruma în direcția potrivită, iar consilierii de imagine te vor ajuta în orice problemă.
Contează aspectul fizic?
În videochat, atitudinea face diferența dintre un model de videochat normal și un model de videochat de top. Deci, noi vrem atitudine. Aspectul fizic, evident, să fie unul îngrijit. Restul… e cancan!
Care este programul de lucru?
Tura 1 – de la 6.00 – 14.00
Tura 2 – de la 14.00 – 22.00
Tura 3 – de la 22.00 – 06.00
Vei putea lucra în oricare 5 zile pe săptămână, la alegere.
Eu mai am un job. Pot beneficia de un program flexibil?
Bineînțeles. Putem stabili un program de comun acord care să te avantajeze în așa fel încât să nu fii nevoită a renunța la locul tău de muncă actual pentru a-ți rotunji veniturile. Avem deja fete în situația ta, studente care trebuie să ajungă la cursuri ori la examene.
Voi fi forțată să fac ceva ce nu vreau?
Mă pot vedea prietenii și cunoștințele de pe site-urile respective?
Pot lucra cu prietenul sau prietena mea?
Răspunsul este unul simplu: NU, pentru că “orice act sexual care generează venit este prostituție”, iar prostituția este ilegală în România. La Millionaire Girls Studio lucrează doar fete. În plus, știm din experiență că în videochat se câștigă mai bine atunci când lucrezi pe cont propriu. Așa că, dacă ai o prietenă, vă invităm pe amândouă la studioul nostru, să lucrați fiecare în camera ei.
Este legal să faci videochat?
Nu vorbesc engleza foarte bine. Pot lucra?
E suficient să ai voință să înveți. De restul se ocupă Millionaire Girls Studio, și în cel mai scurt timp, cu ajutorul nostru, vei vorbi o engleză fluentă!
Oferiți suport tehnic?
Desigur. Singura grijă pe care tu trebuie să o ai atunci când lucrezi la Millionaire Girls Studio este să stralucești atunci când ești online.
Oferiți și cazare?
Te-ai decis să faci parte din echipa Millionaire Girls Studio?
Metode rapide de contact :